Lasă un comentariu

Asteptarea care nu se mai sfarseste

Se spune ca timpul le rezolva/vindeca pe toate; cred asta. Dar cum se face ca te trezesti intr-o zi inca asteptand lucruri care nu ti se mai cuvin,  sau si mai rau, lucruri pe care nu ti le mai doresti, dar care ai vrea sa fi fost putin altfel la vremea lor?

Ma simt molipsita cu o boala grea, care imi aminteste si ma raporteaza in fiecare zi la cateva momente pe care le-am trait in trecut. Sunt pe departe cele mai frumoase pe care le-am experimentat, nici macar nu cred ca au fost sincere, si totusi ma surprind inca cu nevoia de a scrie despre ele.

Daca as fi genul care sa spuna intotdeauna lucrurilor pe nume, poate ca ar avea totul ceva mai mult sens. Nu sunt insa, cel putin nu inca, cel putin nu fara ajutor. Si cel mai crunt adevar in povestea asta, e ca sunt al naibii de fericita si multumita cu locul in care ma aflu si prevad o fericire care nu va face decat sa infloreasca. Si totusi sunt incatusata cu o obsesie, o asteptare care nu se mai sfarseste, o speranta, nu ca lucrurile intre noi vor mai prinde vreodata viata, ci ca o sa ajung sa-mi amintesc sentimentele si clipele exact asa cum le-am simtit, fara sa le mai asociez cu acea fata de strain care o vad pe strada si nu-mi mai spune nimic.

picture

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: