Lasă un comentariu

Frica de a vorbi (sau cum am aflat ce imi doresc)

Nevoia spumoasa de a scrie, care ma pune de vreo doua zile cu pagina Word in fata, se manifesta intr-un sfarsit. Ciudat e ca, desi imi trec anumite idei prin cap, si stiu despre ce as vrea sa scriu, nu simt nevoia  sa dau explicatii.


(totusi)

Sunt genul de persoana care asculta, dar vorbeste foarte putin. Motivele si pentru una si pentru alta se complecteaza, astfel: te ascult intrucat cred ca punctele tale de vedere mi-ar putea clarifica putin confuziile in care ma aflu in permanenta, si nu vorbesc foarte mult, evident pentru ca sunt in permanenta confuzie, iar tu vei putea intelege foarte rar adevaratul sens al ideilor mele, sau de unde izvorasc acestea.

Problema mea adevarata legata de exprimarea propriilor opinii (in masura in care nu au substracte solide), e ca atunci cand se intorc impotriva mea, nu sunt in stare sa le fac fata. De fapt, tot ce se intoarce impotriva mea (mai ales cand las garda jos si etichetez lucruile pe care le spun ca fiind banale), imi produce o groaznica stare de regret, si ma face sa-mi doresc sa nu fi zis nimic niciodata. Acest lucru insa, vine inevitabil si iremediabil in contradictie cu faptul ca dau o importanta deosebita opiniilor, inclusiv alor mele (mai ales celor de care se sparg orice fel de pietre).

Se face ca am crezut intotdeauna ca exista o multime de locuri si pozitii de unde sa privesti anumite lucruri, si neexperimentand aceste situatii (cel putin cele imaginabile) nu o sa poti niciodata sa stii ca felul in care alegi sa intelegi lucrurile este cel corect, sau veritabil pentru tine. Aceste e pentru mine de fapt, motivul primordial in legatura cu nesiguranta ideilor mele. Cred ca stiu prea putin ca sa pot exprima ceva cu propria-mi viata, acesta fiind telul meu absolut. Vreau sa stiu, sa cunosc si sa cred. Asta imi suna si mie putin utopic, cel putin la modul in care as vrea sa se intample –aici si acum–, insa vreau sa ma conving ca intr-o zi voi fi cat de aproape e posibil de acel sentiment.

Pana atunci insa, am o gramada de atitudini de luat, asta daca vreau sa-mi usurez viata solitara (dupa apusul soarelui in special) si viata sociala cu orice ocazie.

Crezi ca e absurd ce spun?

sursa imagine originala

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: