3 comentarii

Prea putin formal: “Laptele negru al mamei”

Sunt asadar convocata sa scriu despre un roman fata de a carui etape de formare am fost relativ aproape.

Daca e sa incep foarte personal, ar trebui sa spun ca am fost oarecum sceptica in legatura cu ce avea sa se nasca, si asta incepand chiar de la titlu. “Laptele negru al mamei”, un roman pe care l-am prevazut haotic si nesigur in legatura cu directia pe care ar vrea s-o apuce, mi-a dovedit contrariul, fiind bine inchegat, desi nu in cel mai conventional mod posibil. Acest aspect insa, tine strict de autor, ceea ce ma face sa dau enter si sa incep un nou paragraf.

E practic pentru prima data cand lecturez ceva la asemenea proportii (vorba aia, o carte –sper eu– pe cale de publicare) si cunosc personajul din spatele ei. Faptul acesta, mi-a insuflat o alta viziune a scrisului, iar continuarea frazei ar face postare despre mine, si nu acesta imi e scopul.

Ma simt foarte putin in masura sa fac comentarii pertinente, asa ca le voi face naiv si fara sa-mi asum vreo responsabilitate. Parcurgand cele trei parti, se sesizeaza clar o evolutie a scrisului si a stilului. Personajul principal, blonda, al carui nume nu-l afli pentru ca nu ai nevoie sa-l stii,  absenta in prima parte, devine tot mai sincera, personala si complexa cu cat de apropi mai mult de final. Gandurile si trairile ei sunt intense, desi putin prea lucide pentru cineva care se framanta atat de mult. Intr-un fel, fiecarei nelinisti de ale ei (extrordinar de bine exprimate), i se aplica un strop de rationalitate masculina, care limpezeste lucrurie mai usor si mai repede decat ar fi de fapt o femeie in stare s-o faca. Lucrul acesta il percepe, desigur, doar cea care a fost in situatia “Am ajuns sa nu mai simt nimic“ si isi aminteste cat de greu i-a fost sa-si gaseasca drumul.

Cu exceptia acestui fapt, romanul mi se pare a fi o joaca a destinului (“Am trait pe varf de munte, si apoi am trait si pe fundul gropii.), o spovedanie de gusturi bune si pretentioase, precum si dezvaluirea caracterului sententios al autorului. Totul e o imbinare de stiluri si idei, ca in cazul unei mancari complicate cand ingrediente contradictorii sunt puse la un loc, si te miri cum se poate ca rezultatul sa fie nu numai comestibil, ci si placut. Sau cel putin asa vad eu acest roman, daca e sa las la o parte (ceea ce nu fac) prima impresie cum ca e o poveste care ar putea fi considerata comerciala, avand insa, puternic iz old-school.

Toate acestea fiind spuse, mi se pare nenatural sa pun punct cand ar mai fi loc de atat de multe alte referiri, dar n-am incotro. Sper doar ca aceasta carte sa se intample, iar dupa aceea sa se mai intampla inca una. Cat despre fragmente din roman, si alte lucruri scrise de autor, ele se gasesc aici. Lecturare placuta!

P.S Ma intreb acum cati dintre noi am avea curajul sa ne dam cu parea cu atat “desavarsire” despre opere –mai valoroase sau mai putin–, daca am sti ca urmeaza sa fie citite de autorii lor.

Anunțuri

3 comments on “Prea putin formal: “Laptele negru al mamei”

  1. Despre ce roman vorbesti?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: