2 comentarii

Remuscare

Si simte neincrederea si frica cum i se aseaza sub forma unei pulbere de plumb pe umeri, si-si intoarce capul disperata in stanga si in dreapta in cautarea unor franghii de care sa se agate sa nu pice din picioare. Pulberea e neagra si inodora, dar isi poate vedea toata viata in reflexiile cenusii ale particulelor care ii aduc aminte de ultima ninsoare care o prinisese anul acesta la inceputul unei seri. Brusc totul devine neinsemnat si fara sens, fara contur, fara esenta si nu stie incotro sa-si canalizeze gandurile sa faca punctul acela de lumina din sinele ei sa mai straluceasca. Nu-si mai aminteste nici macar un lucru in care obisnuia sa creada, sau la care sa viseze cu ochii deschisi cum facea si altadata. Nu mai simte nimic din ceea ce era, si deja se imagineaza vopsita de mana vinovatiei in culori ce nu o mai disting nici de viata, dar nici de viitor. Simte cum se pierde intr-un univers creat de o minte ce nu era a ei, in care si-a dorit mereu sa nu ajunga. Ar vrea sa fuga, dar stie ca nu se poate ascunde. Pulberea i-a ajuns deja sub piele si ii provoaca nimicnicia. Incet se stinge…si s-a dus.

Anunțuri

2 comments on “Remuscare

  1. imi furnica totul, dandu-mi seama cat de aproape de toate acestea am fost…sau sunt si imi vine greu sa recunosc ca sunt cuprinsa de nimicnicie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: